Localitatea Unguriu apare menționată pentru prima dată în anul 1582 cândConstantin Mavrocordat, printr-un hrisov, trece satul Unguriu sub stăpânirea Episcopiei
Buzăului. De asemenea, în anii 1604, 1621 și 1739, prin alte specimene și hrisoave, seface din nou mențiunea existenței satului Unguriu.
La mijlocul secolului al XVII-lea (1620) s-a înființat, deasupra izvoarelor de apă”Ciuciuri”, Mănăstirea Unguriu, călugării de aici aducând pentru servicii români de pestemunți, din zona Săcele, localnicii dându-le denumirea de “ungureni”. Prima dată, satul Ojeasca este amintit în anul 1715, când Luxandra Ierculeasadonează Episcopiei Buzăului o “sfoară” de moșie de aici.
De menționat că în perioada fanariotă, când, vremelnic, între anii 1805-1821,
granița habsburgică a coborât la izvorul Ojeasca, mănăstirea Unguriu a fost distrusa, și tot
atunci a fost consemnat pentru a doua oară în documente satul Ojasca, cunoscut caurmare a zapisului întocmit de domnitorul Mihai Logofătu, prin care îi vinde partea sa demoșie din satul Ojeasca.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, Unguriu era un sat al comunei Măgura, sat ceavea 920 de locuitori ce trăiau în 216 case și avea ca subdiviziuni Palanga și Scriptoarea. Comuna Unguriu a apărut pentru prima dată în a n u l 1931, fiind formată doar
din satul de resedință, iar dupa al doilea razboi mondial, comuna a fost un important
centru industrial.
În 1950, comuna Unguriu a devenit parte a raionului Buzău din regiunea Buzău și
apoi (după 1952), din regiunea Ploiești, având ca localități componente Unguriu și
Ojasca.Comuna a fost desființată în 1968 și inclusă în comuna Măgura, satul Ojasca fiindși el contopit cu satul Unguriu, iar comuna Măgura a devenit parte a județului Buzău.
Asupra acestei modificări s-a revenit în 2004, când comuna Unguriu a fost restaurată înforma sa dinainte de 1968, fiind alcatuita din satele Unguriu si Ojasca.